Corpi străini intraoculari si Keratoconusul

Denumirea populară a corpilor străini intraoculari este ,,nisip în ochi”. Majoritatea particulelor ce intră în ochi nu dăunează, însă există situaţii în care acestea pot cauza afecţiuni grave. Gradul de afectare oculară depinde foarte mult de particularităţile fizice ale corpilor străini, cum ar fi dimensiunea, forma sau hidrosolubilitatea. Formele neregulate ale corpilor străini, care au margini ascuţite, de cele mai multe ori sunt însoţite de leziuni oculare.Corneea are reflexul de lăcrimare şi prin acest mod particulele străine sunt eliminate în mod natural. În cazul în care nu se întâmplă aşa, pacientul trebuie să se prezinte la medicul oftalmolog.

Simptome

Simptomele unui corp străin pot varia de la un simplu disconfort la nivelul ochiului, până la înroşirea acestuia, prurit ocular, senzaţie de arsură, hiperlacrimaţie sau imposibilitatea de a deschide ochiul, iritaţie, zgâriere, durere intensă, sensibilitate la lumină, acuitate vizuală scăzută.

Tratament

Dacă un corp străin a pătruns în zona corneei, conjunctivei sau a scleroticii, pentru a fi extras trebuie apelat la un medic oftalmolog. Nu încercaţi să scoateţi acasă corpul străin deoarece rezultatul acestei acţiuni poate duce la agravarea afecţiunii. Acestea trebuie tratate din timp deoarece pot duce la scăderea acuităţii vizuale pe termen lung.

Pentru a putea preveni intrarea unor corpi străini în ochi, este recomandată purtarea ochelarilor. Protejarea ochilor devine şi mai importantă când se lucrează la aparate ce pot produce aşchii de lemn, metal, plastic, sticlă.

În cazul în care o particulă de lemn, metal, plastic sau sticlă vă intră în ochi, este bine să procedaţi astfel:

• Nu atungeţi ochiul deoarece puteţi muta particula, astfel faceţi ca aceasta să fie mai greu de extras sau puteţi afecta o altă zonă a ochiului;
• Încercaţi să ţineţi ochiul afectat mai mult timp închis pentru a nu creşte intensitatea iritaţiei;
• Nu scoateţi particula singuri deoarece puteţi agrava afecţiunea;
• Mergeţi imediat la un medic oftalmolog;
• Explicaţi-i medicului mediul în care s-a produs accidentul.

• Keratoconusul

  Keratoconus este o afecţiune degenerativă a ochilor ce se caracterizează prin subţierea corneei şi deformarea acesteia ( va ajunge să aibă formă de con). Forma corneei este rotundă. Este o afecţiune tipică adolescenţilor, ajungând la forme severe uneori la pacienţii de 20 şi 30 ani.

  Afectează ambii ochi, evoluţia neavând loc în acelaşi timp şi duce la incapacitatea pacienţilor de a conduce maşina  şi imposibilitatea acestora de a citi un text.

  Cauze

  Nu se cunoaşte o cauză exactă a apariţiei keratoconusului. Specialiştii au studiat această afecţiune şi spun că genetica, factorii de mediu, vârsta şi sistemul endocrin ar putea juca un rol important în dezvoltarea keratoconusului.

  Genetica. Un punct de vedere ştiinţific ar fi că genetica ar putea duce la această afecţiune. Totuşi, din informaţiile disponibile se estimează că există mai puţin de 1/10 posibilitate ca o rudă a unui pacient ce are keratoconus să dezvolte această afecţiune. Majoritatea persoanelor ce suferă de keratoconus nu au alţi membrii ai familiei care să aibă această afecţiune. S-a constatat că in cazul corneei afectate de keratoconus lipsesc fibre importante ce stabilizează structural partea anterioară a corneei. Acesta este motivul pentru care corneea se bombează spre exterior, are o flexibilitate mai mare şi astfel are aspectul unui con.

  Factorii de mediu. Frecarea la ochi poate deteriora cu uşurinţă corneea la persoanele cu keratoconus datorită traumatismelor minore formate datorită acestui obicei. Alte boli asociate cu frecarea la ochi datorită mâncărimilor pot dezvolta keratocon. Printre acestea amintim alergiile sezoniere, conjunctivita, simptomele lentilelor de contact diurne, iritare, alergii şi alte boli atipice (febra fânului, eczeme, astm, alergii alimentare). Sunt studii care indică o prelucrare anormală a radicalilor de superoxid din cornee la persoanele cu keratoconus şi o implicare a stresului oxidativ. În cazul acestei boli, corneea nu mai are capacitatea de autoapărare de rutină în cazul unor anumite tipuri de daune spre deosebire de corneea sănătoasă.  Corneea crează şi ea substanţe nocive secundare pentru metabolismul celular, numite radicali liberi. Corneea sănătoasă are un sistem de apărare care neutralizează aceşti radicali liberi pentru ca aceştia să nu distrugă colagenul şi partea structurală a corneei pentru a se evita subţierea şi bombarea corneei. În cazul corneei afectate de keratoconus, pot avea loc daune structurale.

  Vârsta. Keratoconul apare adeseori în perioada adolescenţei şi se dezvoltă până la maturitare. O explicaţie pentru încetarea progresiei keratoconului la începutul maturităţii ar fi faptul că expunerea UV şi îmbătrânirea corneei sporeşte rigiditatea corneei şi previne progresia. Crosslinkingul corneean de colagen (CXL)este o procedură ce opreşte progresia keratoconului, în majoritatea cazurilor.

  Sistemul endocrin. O altă ipoteză este că un rol în declanşarea keratoconusului îl are sistemul endocrin deoarece afecţiunea e detectată prima dată la pubertate şi progresează. Această teorie este neconfirmată şi încă in dezbateri.

  Simptome

  Simptomele de keratocon apare de cele mai multe ori târziu în adolescenţă sau odată cu implinirea vârstei de 20 ani, însă experienţa arată că se poate declanşa în orice moment al vieţii.

  Semnele precoce sunt vederea înceţoşată şi necesitatea de a modifica frecvent dioptriile, ori această vedere înceţoşată nu poate fi corectată cu ajutorul ochelarilor. De cele mai multe ori poate fi prezent şi astigmatismul.

  Cele mai întâlnite simptome ale keratoconului sunt:

  • creşterea sensibilităţii la lumină;
  • dificultate în a conduce noaptea;
  • apariţia halourilor şi a reflexiilor pe timpul nopţii;
  • senzaţie de încordare a ochiului;
  • dureri de cap generate de ochi;
  • iritaţii oculare, nevoia de a freca ochiul;
  • oboseală a ochiului.

  În fază incipientă, keratoconusul poate fi dificil de diagnosticat şi toate simptomele prezentate anterior ar putea fi asociate cu alte afecţiuni oculare. Nu există asocieri specifice ale keratoconusului.

  Tratament

  Lentilele de contact prezintă principalul tratament pentru majoritatea pacienţilor cu keratoconus. Acestea sunt rigide gaz-permeabile, care menţin mai bine forma corneei decât lentilele moi şi se realizează o corecţie mai bună a vederii.

  Există şi cazuri mai severe care nu pot fi tratate cu ajutorul lentilelor şi este necesar un transplant de cornee.