Dezlipire de retină

Dezlipirea de retină este o afecţiune oftalmologică care dacă nu este depistată şi tratată la timp poate duce la orbire. Dezlipirea de retină reprezintă apariţia unui spaţiu între cele două foiţe ale retinei şi anume: stratul intern (neuroepiteliu) şi stratul extern (epiteliul pigmentar), în care pătrunde un lichid, numit lichid subretinian. Deobicei apare la un singur ochi, însă există situaţii în care poate fi bilaterală, caz în care afectează ambii ochi. Dezlipirea de retină se poate produce şi din cauza îmbătrânirii retinei, la persoane cu vârstă peste 50-60 ani. Un risc crescut de apariţie al acestei afecţiuni este şi la persoanele cu un istoric familial de dezlipire de retină.

Cauze

Formarea spaţiului dintre cele două foiţe ale retinei are ca punct de plecare una sau mai multe rupturi în retina periferică, prin care pătrunde lichid subretinian, detaşând straturile retiniene ş duce la dezlipire de retină regmatogenă. Acest lucru se poate produce spontan sau poate avea anumiţi factori favorizanţi:

  • miopia, în special miopia forte;
  • unele degenerescenţe retiniene periferice;
  • traumatisme oculare, variaţii mari de presiune intraoculară, eforturi fizice intense;
  • retinopatie diabetică;
  • tumori intraoculare;
  • intervenţii chirurgicale pentru cataractă;

Simptome

  • apariţia unui ,,val” înaintea ochilor, perceput ca venind dintr-o parte, după care se extinde treptat pe toată retina, până când pacientul ajunge să nu mai vadă deloc;
  • sesizarea unor puncte luminoase ce dau impresia de fulgere şi scântei;
  • scăderea acuităţii vizuale.

Tratament

Tratamentul pentru această afecţiune este strict chirurgical, în acest fel stabilizându-se ruptura  şi se reface retina. Dacă ruptura a afectat partea centrală a retinei, macula, vederea va fi compromisă chiar dacă intervenţia a fost realizată cu succes.

Atenţie! Dacă această afecţiune este neglijată, poate să apară pericolul inflamaţiei cronice, cataracta, iar ochiul poate pierde capacitatea de a vedea. Foarte atente trebuie să fie persoanele care au avut dezlipire de retină la un ochi, fiind necesară vizita la oftalmolog de două ori pe an sau la sesizarea unor simptome suspecte.

Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Comment: