Despre ochii roşii si ochiul uscat

Ochiul roşu este o afecţiune des întalnită, comună, cu care pacientul se prezintă la medical de families au la oftalmolog. De cele mai multe ori acesta este un simptom al conjunctivitei, nefiind grav şi poate fi tratată. Există cazuri grave, însoţite de durere acută.

Ochi roşu, dureros, acut:

  • Atacul acut de glaucom. Prezintă durere ocular severă, halouri în jurul surselor de lumină, fotofobie, lacrimare, scăderea vederii
  • Prezintă senzaţie de corpi străini, fotofobie, lăcrimare, scăderea acuităţii vizuale.
  • Traume, cum ar fi corpi străini sau eroziuni corneene

Ochi roşu nedureros:

  • Prezintă senzaţie de corp strain, nisip în ochi, prurit, lăcrimare, secreţie alb-gălbuie, inflamarea conjunctivei şi a pleoapelor, uneori.
  • Hemorogia subconjunctivală. Poate apărea, de exemplu, după un acces prelungit de tuse. Poate fi un semnal de alarmă pentru alte afecţiuni cum ar fi diabetul
  • Despre ochiul uscat

Sindromul ochiului uscat apare ca urmare a unei lubrifieri şi umidificări insuficiente a ochiului. În consecinţă, părţile anterioare ale ochiului suferă o iritaţie constantă şi astfel ochiul se poate inflama. Este o afecţiune ce se răspândeşte din ce în ce mai mult în ţara noastră datorită schimbărilor de trai din ultimii ani: poluare, praf, lucru constant în faţa calculatorului.

Cauze

Cele mai frecvente cause ale sindormului ochiului uscat sunt:

  • ca parte a procesului natural de îmbătrânire;
  • efecte secundare ale unor medicamente, cum ar fi : antialergice, antidepresive, anticoncepţionale, multivitamine etc.;
  • atmosferă uscată, vânt, praf, utilizarea de lentil de contact;
  • clipirea mai putin frecventă în timpul folosirii îndelungate a calculatorului, televizorului;
  • închiderea insuficientă a pleoapelor;
  • diverse afecţiuni ale pleoapelor

Simptome

Ca şi simptome ale sindormului ochiului uscat amintim:

– senzaţia permanentă de uscare a ochilor;

– mâncărimea ochilor şi senzaţia de arsură  la nivelul ochilor;

– există şi situaţii în care ochiul se înroşeşte şi are aspect de conjunctivită.

Tratament

Sindromul ochiului uscat nu poate fi tratat causal, însă se pot ameliora simptomele lui.  Diagnosticarea se face de către medical oftalmolog biomicroscopic sau cu ajutorul testului Schirmer care poate prescrie lacrimi artificiale sau picături de ochi lubrifiante. În ultimii ani au apărut şi tratamente cu colire pe bază de hialuronat de sodium, fiind o substanţă cu caracteristici asemănătoare lacrimilor naturale. Dacă pacientul suferă de o formă gravă a acestei afecţiuni sunt recomandate picăturile sub formă de gel care rămân în ochi o perioadă mai îndelungată de timp şi lubrifiază ochiul. Tratarea bolii de bază a pleoapelor (blefarita) ajută în cazul sindromului uscat. Aceasta necesită tratament local antibiotic sau steroidian şi curăţare frecventă a pleoapelor cu un şampon antibacterian special.

Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Comment: